Reţeta tradiţională de mici rumeni, grăsuni, suculenţi şi aromaţi, la care am adaugat o cantitate echilibrată de cimbru, piper şi sare, toate proaspăt zdrobite, se pregătesc deasupra jarului încins. Perfecţiunea se atinge atunci când pocnesc în gură şi încep să elibereze sucuri aromate.
Micii au devenit deja un brand de ţară. De exemplu, doar în ziua de 1 Mai se mănâncă peste 1500 de TONE de mici! … dar, în ţara noastră, grătarele cu mici sfârâie de la prima rază de soare apărută după iarnă, până la ultima frunză căzută în toamna târzie!
Pentru gurmanzii pretenţioşi, am făurit aceşti mici Mirceşti din 3 feluri de carne bună, dozată în mod echilibrat – vită, oaie şi porc – cărora le-am indepărtat tendoanele şi pieliţele, păstrând grăsimea aflată în mod natural prezentă pe carne şi am adăugat un pumn generos de usturoi şi cimbru din grădina noastră, ca să putem obţine un preparat nespus de pufos şi fraged.
Se gătesc pe jar iute, fără flacără deschisă, pe fiecare parte. În 8-10 minute sunt gata. Nu se prăjesc la foc mic, altfel ei tind să îşi scurgă grăsimea care le conferă suculenţă şi devin uscaţi.
Micii Mirceşti vin la pachet cu soare, prieteni şi multă voie bună!
Aţi aprins grătarul?
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.